cu fruntea în mâini – îmi apărea astfel –
forțând îndepărtarea de concret
cea mai frumoasă alcătuire
desigur, omul acela
dintr-un fluid incoerent
încât ai fi putut să treci prin el
din toate părțile
și-abia de-ar fi întors privirea

dar el era-ngropat în mâini
pe care curgea obrazul
aproape că avea un cap de mâini
sau poate se ferea continuu
părea numai că vrea să existe –
continuu părea că evită ceva
sau mai curând
se-apropia de lucruri evitându-le

îmi devenise cel mai drag
aproape sfânt căci nu voia să se confunde
era cel de toate sătul și trist
că devenise translucid

ai fi putut să treci prin el
și-abia de-ar fi întors privirea

îmi devenise cel mai sfânt
prezența lui mă rușina
apropierea lui mă făcea mai bătrân

mă rușinez că dintre noi
eu sunt cel ce mănâncă și doarme
cel ce urăște cu-nverșunare
cel iubit de femeie cel apărând în public
și-aplaudat pentru o datorie pe care o restituie
ca și cum a restitui
ar fi un act de binefacere

ce sunt nemulțumirile mele față de ale sale?
trup firav imaterială apariție mie
prea sunt om pentru a nu-ți fi cu nimic de folos
dar când rupt de dincolo abia te mai disting
și – vrând să te așez în patul meu –
sunt numai o gură care tremură
adorm în nemișcarea de-a te vedea plecat
asupra mea cel ce mănâncă și doarme

suflarea ta – femeie translucidă și bara