îmi țiuie
în urechi semnalul din antena comună
de mult n-am mai pornit televizorul –
e co-rupt!
(e neplătit abonamentul și oricum
mulțimea pixelilor de pe internet m-a supt)

tot universul meu e-nchis între pereți
îmi tai cu pixul venele în calendar
tușesc desculț
zâmbesc arar
ciudatei turme ce tastează apă

lip! lip!
al cui e botul tulbure-n ecran
de ce-mi sunt ochii roșii ca măceșul
de ce mă strigă pernele
și blue
cățeaua mea roșcată îmi aduce preșul

poate ferestrele în cer mi s-au închis
poate linkurile s-au împeșterit îndelung
din minte pornită
mâna întinsă
nici un chip de om nu pipăie –
nu ajung

țac! inima
pac! inima
un căluș de tăcere mi se vâră în gură
genul proxim al vieții sunt eu
rugul ai cărui spini
s-au preschimbat în dantură

un colț
un scaun
un calculator
e-poezia m-a lăsat dator
eternității spânzurate de un cablu