în noaptea lui douăzecișidoi am căzut cu pântecul sub cruce
calul de opt FEMEIE va înnopta în ochiul acela despre care nu ți-am spus
va fi să mă tem cu tine dinspre tine nu știu până nicicând poate va fi o moarte să-mi ardă genunchii FEMEIE
am plâns pe-un umăr mai înalt decât toate poemele lumii
ca o altă încercare acum mă vei sfâșia CÃUTÃTOR de-o ultimă noapte până la tine în satul caselor cu lebede și-o mare
să ne înnoate desăvârșind și împreună
am băut și ultima suflare de arcuș să-mi cânți ca și cum
aș purta plete
nu mă-nveli cu sânii tăi FEMEIE când mă vor
îți voi atârna deasupra tâmplei stângi gratii dinspre miazănoapte tabloul și ochii tăi cu gene tot mai lungi

nu știu de ce
aș fi pășit ultima oară prin strada lui stâncă
de atunci
vor mai fi cireșe să-ți cadă la urechi frumoasă cât
mi-ești


Timișoara până când