Soarele trecând prin geam
cu razele sale luminează pereÈ›ii morÈ›i
dar nu-i încălzeşte.
Şi masa de piatră la care stam
mâncând lumină-atâtea nopÈ›i
cu greutatea-i rece mă striveşte.

Aş vrea să fug, să strig, să mor
dar masa nu nu mă lasă
Şi suflul rece-al morÈ›ii de pe coridor
mă È›ine prins în plasă.

ÃŽntors cu spatele, de bec
stă spânzurat norocul
ÃŽn umbra lui, amorul bleg
nu îşi găseşte locul
şi moare lângă mine.

Iar soarele trecea prin geam
cu razele-i senine;
lumina lui, simțeam
cum vine, vine, vine.
Rebeja
Petru