Îți scriu ca și când mâine
aș muri, Magda.
Mi se apropie a 29-a evadare
spre Dumnezeu.
El fredonează în mine
o melodie nouă în sol major.
Împăturesc ferestrele, fixez
deșteptătorul și zăbovesc…

Semănați ca două păcate!

Noaptea, încep să plâng
fericit că am învățat melodia
și am reușit să cad
în genunchi.

Nu era ultimul „Te iubesc!”.