n-ai înțeles nimic din acea zi acea verde pungă cu tutun
în care se îndesau capetele clipelor prin ochii tăi liniștiți ca
o insectă strivită între patru pleoape nu mai știi când el
a trecut pe un pod între cele două stări întinse pe pielea rece
ca două șervețele mototolite în pumn cu lacrimi și fard și ruj
dar nu s-au mai auzit decât literele rostogolindu-se oarbe
prin cartea de la subraț întrebarea inutilă și glasul stins ca
o insectă strivită între două buze nu mai știi când tu
te ascunsesei în spatele cuvintelor de april de stofă deschisă
(era o glumă cu pielea canapelei maron simțită atât de
aproape de liniștea degetelor de pădurea valurilor netede)
și greutatea nedefinită a unei vâscoase epiderme în care
te-ai trezit îmbrăcată într-o zi ca într-o ființă străină.


tu ești cel care lipești macii pe câmpia aceasta pe care
picioarele mele o simt de la genunchi în sus târâtă ebonita
genunchiului înfrângând senzorialul trântindu-l în subconștientul tău
ca pe un balot de cârpe ca pe o deșartă lingură cu care ai rotit
în tine asfințitul acesta blocat pe sângele tău imaculat retortă și
în mucegaiul care s-a prins între estul și vestul oaselor tale
naiade de sare de salivă desenate pe obrazul adormit degetele nerăbdării
și tandrețea hulpavă în care-ți apuci sărutul de splină de ceva crescut
în el doamne și disperarea sub umbra ta și sub rădăcina ta


privea calm întinderea verde a zilei era mai aproape de sud
de gâze firave furișate în irisul înghețat ai fi zis mort nu mai miști
nu mai dorești se aude cămașa cum îți intră în piele cum îți taie
măruntaiele cum ți se strânge într-un necunoscut punct cardinal

ca într-un vis cineva anunța cu o voce egală de speaker și vid
trupul neînsuflețit al mariei i a fost găsit aruncat în cadavrul iubitului ei dat
dispărut cu trei zile în urmă primele declarații înaintează ipoteza unui
dublu suicid