împing cu podul palmei într-un sac de plastic
partea nevăzută a gesturilor, curățenia mă ține pe tăișul
unei selecții evoluate. ceea ce nu trece de nivelul intenției trebuie
dat la câini, chiar dacă hrana neagră nu le face bine
nici lor, doar dorințele inexplicabile, o iubire pentru obiecte
cât mai simple, odată cuibărită în ei, îi face să latre
să muște din înfățișarea vizibilă

lasă o urmă concavă, o groapă în care așezi sacii strânși cu timpul
arsurile nu se răsfrâng asupra gingiilor, nu afectează surâsul
pot să arăt dinții ca un animal plictisit de pradă, doar iritat
de intensitatea prea mare a bruiajelor

în timp ce vorbesc, tu sapi și tragi pământ peste resturi
suntem două exemplare simpatice, doi trădători ai rămășițelor
chiar dacă gropile psihologice
se simplifică încet, se absorb într-o parte albă a instinctelor
rămânem hidoși doar pentru ceilalți, o digestie acerbă
o limită destinată unei copilării a nemernicilor