Lumea-mi zâmbește...
Pașii mici pe care-i fac in iarbă
măsoară oboseala gândurilor.
Ridic cu mâini fragede pahare de toamnă
de pe ceara oaselor mele.
Inventez culori sa-mi transform lacrimile,
sa-mi pictez chipul...
pensonul il inmoi in mare
si pictez ingroșat.
Ma sperii de pictura finală:
reflectă acelaș chip palid...
mai adaug roșu, dar chipul rămâne palid.
Vreau ca sângele sa trăiască mai
mult in mine, in chipul meu, in obraji.
Vreau ca sângele sa invadeze copacii,
pamântul, piatra, sa nu mai fie palide.
Lumea-mi zâmbește amar...

februarie 2004