Orbecaim prin intuneric in cautare de iubire,
Ca printr-un labirint gigantic, cu ziduri ce nu stau in loc,
Si-atunci cand o-ntalnim in treacat, nemilostiva amagire,
O confundam, n-o recunoastem, si nici nu ne oprim deloc.

Prin bezna deasa, adevarul, cel nepierdut, il cautam,
Nu pentru c-am avea nevoie, ci fiindc-asa suntem facuti,
Dar adevarul e alaturi, si n-avem sanse sa-l aflam
Atata timp cat nu-i el, ci noi, aceia care sunt pierduti.

Crepusculul ne inconjoara cand la vedere vrem sa fim,
Iara cand vrem sa ne ascundem, ne furisam chiar in lumina.
Si tot asa uram persoana ce-ar trebui sa o iubim
Iar apa cea mai namoloasa, ne pare-adesea cristalina.

Prin noxe dense privim viata, un inteles sa-i deslusim,
Dar rostul ei ne va ramane mister de nedescoperit.
Legati la ochi cu ceturi groase, de reusit nu reusim,
Iar in final, supus naturii, timpul se scurge, si-am murit.