îl văd prin tineretului
e acolo de când mă știu

și mă simt vinovată că are secretele
și sticlele vărsate pe scări
un caiet cu note fără noimă și fără vreo pretenție literară
scrise din cine știe ce povestiri ciudate
pe care nu am de unde să le știu

mă hotărăsc să urc scările
și fac asta ca un fel de călătorie în timp
mă uit în stânga și-n dreapta
nu vad niciun șotron
niciun desen cu cretă colorată
ăsta nu-i loc de copii

ăsta-i un loc unde un miros înecăcios îmi intră în creier
și cu fiecare treaptă inima mi se strânge
până când sub sânul stâng
nu mai am decât un punct sau
o grămadă de praf și regrete