au fost oameni pe care nu speram să-i pot ierta ușor
ăla cu bisturiul a primit o avertizare exact în cord
și l-am iertat, pe aia cu trădarea și pe ea
pe cea care a întors spatele urmează să o mai iert acum
căci pe ăla care a plecat l-am iertat
și bine mi-a fost

cel mai greu este să joci rolul lui dumnezeu și să ierți
te ține ceva legat de mâini și de picioare și ți se înoadă buzele
ți se lipesc când vrei să rostești iar tu trebuie să o faci firesc
așa cum ai apăsa un buton de tastă, fără resentimente și
nici să nu regreți ce faci

rolul acesta nu știu cum îmi iese, dar niciodată nu mi-am permis
să interpretez ceva, prost, nespus de greu este să-l joci pe dumnezeu
atunci când nu mai ai nimic și alții îți repetă continuu că multe ai și bune
sau că ai tot

unii văd libertatea ca pe cel mai mare dar, alții dacă sunt liberi
se simt triști și părăsiți, adevărul este că tânjim de multe ori după
ceea ce nu ni se dă, dar ni se arată
adevărul este că cel mai greu este să te mulțumești cu puțin
și să îl joci pe dumnezeu chiar atunci și
așa

o să mă duc în nenice, de data aceasta cu totul singură
nu mai iau pe nimeni să stea pitit și clandestin în bordul sufletului meu
spun cuvântul ăsta, nenice, de parcă aș pleca pe altă lume
o să mă duc cu un ghiozan plin de poeme și-am să dorm pe el, altă avere n-am
aș putea chiar să mor pe drum, poate că ar fi o idee și asta
oricum nu mai aparțin de nimeni
și nimic

încă apăs din instinct butoanele și-mi descleștez dinții
încă se mai adună resturi de fapte de mântuit și încă nu am obosit
pe un alt continent ar mai fi un om la care îi ziceam pe nume dar și tată
căruia, dumnezeule din mine când apeși butonul, spune-i că l-ai iertat
și chiar fără să te mire în vreun fel, că de toate astea lui,
ce-i pasă