drumuri colcăie
gudurând
plecând
capete prăfoase
crescătoare de pureci-regi

o tu
înălțime rotitoare a gleznelor
grădină de mori de vânt
îngropată sub capota tălpilor

cum ne pricepem să așteptăm pasul sanitar
al sorții
cartografiind granițele de jeleu
ale degetelor
îmbrăcând înfășând picioarele
nerănind pielea sensibilă confuză a drumurilor
fără stăpân

se spune
fiecare gleznă
cu șerpii ei tineri cu venin proaspăt
păzind piulițele rotulelor
fiecare gleznă
cu punctul ei sensibil moale
miez de pâine necoaptă
hrănindu-l pe cel puternic

pe acela ce se sprijină în pasul său
o fericitul,
de cer.