Vântul de "ieri",
a desfăcut sicriul...
O frânghie roasă de timp
vrea să mă spânzure
cu amintiri... -
Și-o scândură putredă
mă lovește in ceafă... -
Bolnave trăiri...

Lovitura, imi e schizofrenă:
tăiat la a clipei venă,
insângerez prezentul... -
... Mă plimb printr-o livadă:
unde-s copacii goi
de-un negru soare,
și lilieci se plimbă
cu fire de păr in recile gheare.

Pe EA...
o știu de undeva... -
Cadavrul ei, se leagănă
într-o umbră de leagăn acum funerar...
Se ține cu mâinile
de cealaltă parte a frânghiei;
Picioarele-i silite, mângâie groapa
de sub scândură:
și-a dezgropat locul de veci... -
Plânge negru, roșu nu mai are,
și-n capu-i, stau lilieci.

O iau in brațe,
EA țipă... -
Îmi vorbește despre ani,
și cât m-a iubit...
EA simțea ca EU n-am murit,
dar timpul, lașul, așa a mințit;
Și mai târziu, EA s-a stins...
Au îngropat-o clipele,
și mie mi-au lăsat într-un sicriu
leagănul rupt de COPIL,
în care EU, n-am să mai fiu... -

N-am să mai fiu...

... Frânghia e veche, slăbită;
se rupe pe gâtul meu- mâhnită...
Și s-a oprit și vântul,
se-aud cuie cum îmi bat sicriul...
Imi va auzi Văduva Moartă cuvântul,
iși va acoperi oare mormântul,
să se oprească poate și plânsul...?!

... Când leagănul s-a rupt,
picând, EA hrană CRUDÃ Morții a căzut... -
INOCENÞA mea,
"ieri"... într-un leagăn de FLORI
se legăna... -

FLORILE-s copii...