Mă înalț, odată cu seva
care urcă prin tulpina plină de viață,
Mă hrănesc, cu himere
născocite din albastrul cerului,
cu verdele
din toate frunzele tale de brad,
Dorm în patul moale al ierbii
și mă învelesc cu un colț de lună
Visul meu – iluzie spre împlinire –
escaladează peretele abrupt,
și simte fiecare piatră,
fiecare floare de colÈ›
mângâiată de raza soarelui,
fiecare pată de nor de deasupra ta.
Ajung pe platou și găsesc
copilăria exprimată-n candoare,
iubirea exprimată-n vers,
viața exprimată-n nemurire,
mă regăsesc pe mine însumi.
Visez și...
răsuflarea caldă a unei capre negre mă încălzește.
Întind mâna
și ating vietatea supremă a vieții tale,
Treaz și beat de fericire,
petrec alături de tine
cele mai frumoase clipe ale vieții mele.
În tine – munte,
iluzia nu-i deșărtăciune,
timpul nu-și piede din intensitate.
Găsesc liniștea pe care nimeni
nu mi-o poate dărui.
Prin tine munte,
urăsc, pentru a simți profund iubirea,
mor, pentru a renaște.