Bate vântul...
și în bătaia lui
mă simt mai ciudat
decât s-ar simți o frunză
în zborul spre finele toamnei...

Sunt singură...
și nu credeam
că liniștea mi-era amică
pe astă lume plină de hoinari...

Și poate...
și poate că uitasem de demult
cum e să te-ntâlnești cu tine
în fața timpului desfigurat
de vântul care suflă
o frunză veștedă,
o ramură dezgolită,
un suflet tomnatic,
în liniștea serii...