Infectat de la atatea ganduri negre,
Simt cum inima-mi ia foc
Si zambetul dispare-ncet;
Ca un inger ce te-a parasit.

Inecat in ganduri
Si spanzurat de amintiri
Gandesc...
In dulcea melancolie.

Aud cum fantomele...
Deja-mi bantuie casa;
Si chinuit la pat imi spun:
“Oare asta-mi e sfarsitul?”

Simt miros de disperare
Sim deja ca ma scufund
In inima singuratatii...
Si totul e intunecat!

Praful s-asezat si el
Iar paienjenisul e proaspat...
Pasesc pe podeaua scartaitoare
Care ma conduce la scumpa foaie alba.

Aud cum cineva-mi sopteste-n ceafa
Cuvinte de neinteles:
“Condamnat.....”
“Oare pentru ce sunt condamnat?”

Sunt singur si ma-ncurajez;
Gandind la viitor...
Oare ce sunt eu?
O fiinta parasita-n praf.

“Da!”
Cineva-mi iar sopteste sigur...
Stiu!
Sunt bolnav de singuratate!