draga mea

e frig rău aici s-a făcut vreme de mînecă lungă de nopți lungi și de haite
nici acum nu-ți știu adresa mi-ai spus doar că prin spatele blocului tău trece craiovița
chiar așa am vrut să scriu pe plic blocul prin spatele căruia trece craiovița

cînd mai vii pe la mine să vezi camera mea cum arată acum
am scăpat de stropii ăia de calciu enervanți și albaștri
am dat-o toată cu alb am făcut-o mireasă îmi place să spun
că am dat cu făină de oase îți dai seama probabil
cîți oameni au intrat pe toți pereții aceia

deocamdată dorm pe saltea în bucătărie
picioarele se lovesc de dulap sună a gol a sicriu
noaptea aud zgomote stranii un ceas care ticăie o respirație în frigider
uneori îmi imaginez dacă aș muri subit cîți oameni m-ar plînge
cîți oameni m-ar plînge cu adevărat nu oamenii care se bat cu pumnul în piept
la colț de stradă și spun că m-au cunoscut și-aveam tot viitorul înainte

au început să mă doară dinții simt gingiile grele ca strugurii neculeși de la țară
mă doare și spatele spinarea mea e spinare de bivol în care și-a înfipt ghearele un leopard

despre mama ce să-ți mai spun sunt mai aproape de ea
o aud oftînd prin pereți a trecut pe gentamicină
dimineața și seara o asistentă îi face injecții
o aud țipînd apoi îmi spune că n-a știut venele de la mîini sunt așa dureroase
asistenta vorbește cam mult nu se dă dusă o înțeleg cînd ești dependent de oameni
tăcerea dintre patru pereți te întoarce pe toate fețele ca un storcător de fructe

negruța și-a rupt labele din față acum se sprijină doar pe alea din spate
zici că e cangur ți se rupe inima dacă o vezi e cel mai trist lucru să nu știi ce ești
un cîine cangur sau un om fără oameni

draga mea dacă timpul ar trece mai repede
ți-aș spune că lumea e o căpățînă uriașă de varză
și că oamenii nu mai mor ei sunt niște frunze cînd e vreo sărbătoare
dumnezeu face sarmale și-i fierbe apoi îndeasă în ei umplutura
îi bagă-n cuptoare de lut și ies niște sarmale cum le făcea mama
cum să-ți zic uite-așa cît pumnul de mari draga mea
cît pumnul de mari