Amintire

Era ca și cum ai fi jurat că mijesc zorile pe când soarele era în amurg. Și totuși, eu știam că tu alergi întruna prin valuri de rouă și prin nisipuri arzătoare. Știam pentru că eram pasăre migratoare în geana ta.
Rătăcit, mi-am părăsit obișnuitele drumuri, căutându-te. Fără cântec și fără vreun dor treceam… Și nu era decât lacrima nopții în tot acest pustiu de tăcere. Și tu... Mă priveai prin ochi de petale…