luăm prea repede în înălțime ca să mai apucăm
gustul și culorile ierbii
ruguri nu ne mai ard în sînge
putem vedea prin artere
ca printr-un tunel de la distanța
sinelui
sîngele opac se dă la o parte lăsînd liberă
deschizătura transparentă din capăt
ne amuză poveștile cu inertele porți
cu lacăte peste fire
acel imens ghioc colcăind
de pulsuri spre mirare
ca vasele roșii în trupul de onix
al melcului
fumul vechi, împietrit, de ofrandă
încă ne cheamă mut din cuvinte
cuvinte grele de voci, de pămînt
le zvîrlim ca bilele la circ
ne-amuză poveștile cu inerte poți
cu zvîrcoliri în pîntece de zei
cînd nu știam în ce ne vor naște
suntem foarte înalți, foarte rapizi
fixați într-un orizont perpetuu
cu un cer alb deasupra
și cu pămîntul mult dedesubt
un curcubeu de tinichea se arcuiește
prinzînd cătușe peste mîini
avem propriul nostru regat

doar zborul celor care cad
survolează cu aripi sacrificate absențele
deasupra unui labirint.