Toamna sufletului meu

E toamnă iar și zilele-s mai scurte,
Nopțile-s mai reci și timpul trece greu.
Mi-e frig in suflet și îmi aduc aminte
De flacăra fierbinte ce-ardea în trupl tău.

Îți caut pașii, în lumina oarbă a unui felinar,
Sub frunzele așternute pe aleea întunecată.
Le-aș aduna pe toate și-aș face un altar,
La care să mă-nchin, să te mai văd odată.

Să-ți cer iertare, tu să mă ierți cu-n zambet,
De pe buze să-ți culeg sărutul
Să îngropăm ‚,adio’’ ce n-a fost spus din suflet,
Sub un altar de frunze, să stea în veci cuvântul.

Să ne iubim din nou, cum o făceam odată,
Să ne-nțelegem din priviri și să simțim fiori,
Să alergăm din nou spre odaia luminată,
Să descătușăm iubirea-n patul răvășit, împodobit cu flori.

Dar acum e toamnă-n suflet la fel ca și afară,
Amintirile, ca frunze cad și vor să-ți țină locul.
De-i toamnă și la tine și-i rece, vino iară,
Te chem iubire, mi-e frig, aprinde iarăși focul.

Dance I.