De ce trăim?

Viața, tot ce putem căra cu noi,
De când te naști, și până mori,
Se termină, totmereu, la unii bine
La alții rău, față de ce conține.

Prea scurtă, pentru cei cu bani,
Pentru săraci, e mii de ani,
După idealuri ea aleargă nebună
Până ce un clopot plictisit: sună.

O viață fericită, ce înseamnă ea?
Rugă, sănătate, muncă cinstită
Sau să furi, să bei, ca lumea rea?
Oricum fiecare faptă, e plătită.

Să te compari mereu cu alții,
Ca să ajungi în rând cu morții...
Să alergi ca spațiul printre rânduri
Ca apoi să dormi în șase scânduri...

Se spune, e un ideal în viață,
Să sădești un pom, și-o casă
Să-ți construiești, copil să faci
Apoi, bătrân fiind să-ți zică: taci!

Așa, trăim noi toți, cu multe griji,
Apoi ajungem înlemniți și morți,
Unii strângem, alții nu ne pasă,
Avem deja copil și pom și casă...

Deși uneori nedreaptă viața,
Trebuie trăită, să se rupă ața,
Deși vânați mereu parcă de șoimi,
Nu, nu merită viața să-ți dormi.

Nu mă prea pricep în a da sfaturi,
Dar nici nu mă prea dau în lături,
Ce pot să vă spun, și eu o știu
Neconetenit există-n viață: prea târziu...

joi, 31 martie 2005