Mi s-a lăsat un munte moștenire
dar l-am pierdut la jocuri de noroc
o dată cu veșmântul alb de mire
și numele din care mă invoc.

A mai rămas în munte-o căprioară
nespus de grațioasă și de vie
care știa ce mult o să mă doară
această nenumită nebunie.

Din ochii ei, cu lacrimile-n stele
din când în când trimite, frunze, tei,
să odihnească ceasurile grele
pierdutului prin lumea de pigmei.