Desculț, sărutul destrămării,
Piciorul meu rămas orfan
Se face cale depărtării
De râuri tulburi de șofran.

Nisipuri galbene de fiară
În vâna apelor se pierd,
Și-n coapsa malului de ceară
Clepsidre cheamă a deșert.

Mușcând din peisaj cu vervă
În pata vieții, pe retină,
Se solidifică, superbă,
Pojghița albă de lumină

Și se transformă în oglindă,
Privind din ochiul meu afară,
Străine forme ce colindă
Același veac de-odinioară.

...

Cădeau în stoluri la pământ
Amnezice trăiri albastre,
În ritmul morilor de vânt
Tangoul orelor nefaste.