între cel ce-am fost și cel ce sînt
adevărul nu mai are cale
iar speranța licărește-atît
cît să simt că nu vrea îndurare

între omoplații mei bătrîni
ațipește-o veche disperare
inima-mi te-ndeamnă să rămîi
inima-ți pulsează a uitare

inima-mi se-nchină numai ție
deși prea tîrziu, prea demodat
căci destinul care-a fost să fie
în veninul urii ne-a-necat

între ochii tăi și ochii mei
vechea rană încă nu se prinde
inima-mi înoadă zorii răi
inima-ți la maximum se-ntinde

între subiect și predicat
stăm și ne-amăgim de-o veșnicie
inima-mi de dor s-a-ncovoiat
inima-ți trecutul nu-l mai știe