Măștile se nasc,
pe rând,
între noi,
ai palmele umede
șterse cu grijă pe blugi
atunci când credeai că privesc
în altă parte,
discutăm,
mimând indiferența,
simțind în tâmple
galopul sălbatic al sângelui,
visând ca celălalt
să descopere
gestul interzis,
dizolvat în zâmbete și întrebări,
aparente refuzuri,
combinate cu seriozitatea răspunsurilor,
cuvinte banale,
corpul îți tremură, ușor,
așteptând,
canicula senzațiilor dulci
ascunsă în degetele
care întârzie, obsedant, explorarea,
douăzeci de fiare tatuate de neliniște,
douăzeci de planete pustii,
intoxicate de praful timidității,
e seară, aproape noapte,
trebuie să pleci,
ceaiul se răcește în cana albastră,
continuu să vorbesc, fac gesturi largi,
o voce îmi șoptește înnebunită: acum, acum,
acum, acum,
inima dansează pe ritmuri absurde,

pe geamuri zăpezile întunericului au înghețat,
luminile se aprind,
anunțând
trezirea orașului sexual,
șerpii multicolori ai localurilor,
muzică, țigări,
cuvinte obscene, suc, vodcă sau vin,
constelația de carne căutându-și echilibrul,
te ridici,
trebuie să prinzi ultimul autobuz,
(parfumul tău discret...)
mă simt dizolvat în noroiul înfrângerii,
ca un soldat capturat fără luptă,
e târziu, respirațiile ni se ciocnesc,
două lumi fluide căutând echilibrul,
lângă noi, fantomele albe ale pereților,
holul și ușa care se deschide, încet,
către dincolo...