Mă-nchid definitiv
în transcendentul Zilei Prime,
în rime dureroase și vagi,
picur zbuciumul unei Zile de-Apoi,
mai de soi fapta-mi este
decât gândul hai-hui,
al Zilei de Joi,
ce-așteaptă să fie viitorul trecut,
prezent al Zilei de Crime.

Lâncezind Purgatoriul în care nu cred,
alung Ziua cea Nouă,
sub unghii pielea-mi scrâșnește
în sunet de Zi Începută,
licoarea științei acut mă izbește,
duhoarea-i o Zi
nu o Sută,
dar veșnic ador dimineața de vară
a unei Zile cu Rouă.

Inima-mi sună cimpoi încordat,
înc-o dată în Ziua de Mâine,
mă străbat bucurii și tristeți,
exaltări și angoase
prinse-n Ziua Confuză,
îmi anin de ventricole gânduri morbide,
cuier mobilat
în Ziua Ursuză,
chiar venin înverzit și invidii eu cresc,
mucegaiul
Zilei de Pâine.

Zi după Zi,
după Zi,
după zi,
rigizi fixăm absurde concluzii,
palizi la față,
palizi în mâini,
în suflet avem acceptate
ocluzii.