nu, nu, noi

nu știm ce e durerea nu știm ce-s izvoarele
pot să coboare în dâre binefăcătoare până
să se înnoade sub bărbie
noi nu știm ce e o greutate care apasă
noi nu admitem firul subțire de fum
când s-aprinde luna din bezna buimacă

noi fără scrâșnet ne adunăm sub sfori
inima noastră nu o ia în sens invers
la goană niciodată pe șine retezate

noi suntem păpușile Copilului
aliniate în cele două colțuri
ale camerei
ireconciliabile