În sufletul meu sînt mări închise, fără nici un Gibraltar
Din care pot ieși cu greu, doar printr-un soi de osmoză
De-aia și ies atît de rar, și atît de reticent
Uneori mă tem chiar că într-o zi n-o să mă mai pot întoarce
Cu toate astea ies. Iar și iar
Pentru că mă încăpățînez să cred
Că acolo, la vest, undeva dincolo de orizont , te voi găsi
Navighez după stele, după mirosuri și după gînduri
Nu mă sperie nemărginirea oceanelor
Nici uraganele
Mă sperie doar destinul înfiorător de trist
Al lui don Cristobal
Mă îngrozește gîndul că te-aș putea găsi
Și aș fi fericit. Fără să știu
Că tu nu ești India