agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-02-13 | [This text should be read in romana] |
am stat și m-am gândit referitor la...
și am ajuns la următoarele concluzii : faptele nu au nici un sens, interpretările sunt strict personale, personajele nu mai trăiesc, nu avem nici o dovadă concludentă ca ar fi altfel, dar nici nu putem ști ca la o adică nu ar fi chiar așa. există însă o serie de certitudini dincolo de spațiul abstract al indoielilor de miez de noapte în ordine cronologică, deși timpul nu există, din respect față de suferința tuturor celor care suferă din cauza închipuită a existenței sale, voi adopta această regulă, deși eu am mai degrabă o abordare sincronică, în sensul că nu pot face conceptual diferența dintre ce a fost și ce este sau va fi, în afară de diferența de cunoaștere, care nu poate înlătura realitatea existenței simultane a ceea ce este, a fost și va fi, pentru că și ceea ce nu cunoaștem există la fel de bine ca si ceea ce cunoaștem. certitudinile sunt : 1. sunetele (am inclus și sunetele la intervenția unui prieten, care nu există, pentru că prietenia, ca si iubirea, presupune existența unui dumnezeu atoatețiitor, iar investigatiile cu carbon 14 asupra cortexului triplu gasit la qumran relevă clar imposibilitatea existenței unei asemenea entități care s-ar afla simultan în tine și prietenul tău și ar face posibilă comunicarea altfel imposibilă prin definiție pentru că în italia, franța se spune italia și în franța, italia se spune franța, deși ecuația mecanică a oscilației undei plane mi se pare greșită, în sensul în care funcția oricum nu e integrabilă pentru că nu are primitive și nici o suma Riemann nu poate explica contrapunctul lui Bach, ceea ce s-a dovedit științific la anti-microscopul electronic de la palo alto când au încercat să transpună pe portativ ceea ce interpretau ca fiind emisiile electro-magnetice ale unei civilizații extratereste și a ieșit melc melc codobelc, ceea ce i-a înfuriat pe partizanii teoriei limbii indo-europene pentru că codobelc este un cuvânt vechi sumerian care înseamna textual "muie occam") 2. culorile (au fost introduse din milă pentru cei care cred ca văd când nu e nimic de văzut pentru că lumina nu există pentru că nu a creat-o nimeni, cine ar fi avut puterea aceea inimaginabilă de a crea lumina pe întuneric, o asemenea ipoteză fiind complet nerezonabilă, adica cum să creeze cineva lumina din nimic la început, nu ar fi putut să vadă nimic înainte de creația ei, deci nu putea să facă mai nimic pe bâjbâiate deci probabil că nu a făcut nimic altceva decât să doarmă în continuare) 3. copacii (în care se cuprinde întreaga natură, deși e de discutat dacă gâzele și animalele au aceeași certitudine precum copacii) 4. aroma cafelei (iarași din respect pentru cei care chiar cred ca ar avea un efect faptul că beau cafea dimineața în afară de semnificația pur socială de a reuși să comunici fără cuvinte sentimentul greu de definit de nostalgie după somn , un soi de durere a desprinderii din rai unde nu simțeam nici durere sau întristare, dar care se termină brusc la o anumita oră, de obicei în compania ființei despre care știi sigur că nu o iubești și că nu te iubește, pentru ca știi sigur că iubirea este la fel de imposibilă ca determinarea simultană a vitezei si direcției unei particule, dar te incăpățânezi să crezi în faptul că dumnezeu nu dă cu zarurile și că nu mor caii când vor câinii și că merele cad mereu de sus în jos [altă dovadă că timpul nu există] și atunci singura ta reacție este să ceri zaharul brun din chiuvetă și apoi să te miri cu voce tare cum de ajuns el acolo) 5. scorțișoara (în ciuda faptului că biologii evoluționiști o încadreaza la copaci, este evident pentru toți cei care au bunice care fac colivă și orez cu lapte că scorțișoara este o specie diferită care nu poate fi explicată nici prin variație nici prin mutație deci presupune existența fermă a unui creator atotputernic care să o conceapă simultan împreună cu borcanul de miere și cu dulceața de vișine și cu gemul de gutui din nimic la început când nu era decât el singur și o mulțime de posibilități îngrămădite neglijent într-o cutie neagră, peste care dormea o pisica). aceste certitudini epuizează lumea și este bine așa. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy