agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1812 .



referitor la...
poetry [ ]
pars quinta

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [lalicelmare ]

2008-02-13  | [This text should be read in romana]    | 



am stat și m-am gândit referitor la...
și am ajuns la următoarele concluzii :

faptele nu au nici un sens,
interpretările sunt strict personale,
personajele nu mai trăiesc,
nu avem nici o dovadă concludentă ca ar fi altfel,
dar nici nu putem ști ca la o adică nu ar fi chiar așa.

există însă o serie de certitudini dincolo de spațiul abstract al indoielilor de miez de noapte

în ordine cronologică,
deși timpul nu există,
din respect față de suferința tuturor celor
care suferă din cauza închipuită a existenței sale,
voi adopta această regulă,
deși eu am mai degrabă o abordare sincronică,
în sensul că nu pot face conceptual diferența dintre ce a fost și ce este sau va fi,
în afară de diferența de cunoaștere,
care nu poate înlătura realitatea existenței simultane a ceea ce este, a fost și va fi,
pentru că și ceea ce nu cunoaștem există la fel de bine ca
si ceea ce cunoaștem.

certitudinile sunt :
1. sunetele
(am inclus și sunetele la intervenția unui prieten,
care nu există,
pentru că prietenia,
ca si iubirea,
presupune existența unui dumnezeu atoatețiitor,
iar investigatiile cu carbon 14 asupra
cortexului triplu gasit la qumran relevă clar imposibilitatea existenței unei asemenea entități
care s-ar afla simultan în tine și prietenul tău
și ar face posibilă comunicarea altfel imposibilă prin definiție pentru că
în italia, franța se spune italia
și în franța, italia se spune franța,
deși ecuația mecanică a oscilației undei plane mi se pare greșită,
în sensul în care funcția oricum nu e integrabilă
pentru că nu are primitive
și nici o suma Riemann nu poate explica
contrapunctul lui Bach,
ceea ce s-a dovedit științific la
anti-microscopul electronic de la palo alto
când au încercat să transpună pe portativ
ceea ce interpretau ca fiind emisiile electro-magnetice ale unei civilizații extratereste
și a ieșit melc melc codobelc,
ceea ce i-a înfuriat pe partizanii teoriei limbii indo-europene
pentru că codobelc este un cuvânt vechi sumerian
care înseamna textual
"muie occam")

2. culorile
(au fost introduse din milă pentru cei care cred ca văd
când nu e nimic de văzut
pentru că lumina nu există
pentru că nu a creat-o nimeni,
cine ar fi avut puterea aceea inimaginabilă de a crea lumina pe întuneric,
o asemenea ipoteză fiind complet nerezonabilă,
adica cum să creeze cineva lumina din nimic la început,
nu ar fi putut să vadă nimic înainte de creația ei,
deci nu putea să facă mai nimic pe bâjbâiate
deci probabil că nu a făcut nimic altceva decât să doarmă în
continuare)

3. copacii
(în care se cuprinde întreaga natură, deși e de discutat
dacă gâzele și animalele au aceeași certitudine precum copacii)

4. aroma cafelei
(iarași din respect pentru cei care chiar cred ca ar
avea un efect faptul că beau cafea dimineața
în afară de semnificația pur socială
de a reuși să comunici fără cuvinte
sentimentul greu de definit de nostalgie după somn ,
un soi de durere a desprinderii din rai
unde nu simțeam nici durere sau întristare,
dar care se termină brusc la o anumita oră,
de obicei în compania ființei despre care știi
sigur că nu o iubești și că nu te iubește,
pentru ca știi sigur că
iubirea este la fel de imposibilă ca determinarea simultană a vitezei si direcției unei particule,
dar te incăpățânezi să crezi în faptul că
dumnezeu nu dă cu zarurile
și că nu mor caii când vor câinii
și că merele cad mereu de sus în jos
[altă dovadă că timpul nu există]
și atunci singura ta reacție este
să ceri zaharul brun din chiuvetă
și apoi să te miri cu voce tare cum de ajuns el acolo)

5. scorțișoara
(în ciuda faptului că biologii evoluționiști o
încadreaza la copaci,
este evident pentru toți cei care au bunice care
fac colivă și orez cu lapte
că scorțișoara este o specie diferită
care nu poate fi explicată
nici prin variație
nici prin mutație
deci presupune existența fermă
a unui creator atotputernic
care să o conceapă simultan
împreună cu borcanul de miere
și cu dulceața de vișine
și cu gemul de gutui
din nimic
la început
când nu era decât el singur
și o mulțime de posibilități îngrămădite neglijent
într-o cutie neagră,
peste care dormea o pisica).


aceste certitudini epuizează lumea și este bine așa.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!