Azi,nimic nu a mai ramas in urma.
Poate,doar strigatul noptii,
ce-l confound, uneori, cu glasul tau.
Poate,doar golul asteptarii,
in care iti mai simt trupul.
Poate,doar doi ochi visatori,
imbratisand zarea…
Si raza de lumina,
ce-ti saruta fruntea in fiecare dimineata.
Poate,doar cantecul nostru,
fredonat de vant.
Si…doua suflete,
ratacite intr-o lume,
conturata de alb si negru.