Cred că-mi sting genele peste negrele-ntrebări
- din iad- din edenul greu al cerului

-din portocalii udați de Constance
- din canta dereticată cu fiecare bar a sol,
a re, a mi.

Sting fiecare geană într-o nouă lumină care
n-o să mai îmbrace semințele în călduțe câmpuri
așezate sub stele.

Simt că n-o să mai îmbrace semințele.

- Inflamatele mâini care n-or să mai aibă
ce pune-n ghiveciuri,

nici măcar cu venele epurate de lumene șirage,

fante încolăcite, duse în singurătatea bobului
de iarbă suspendat,

suspendat în seve, în susure șirage deasupra
- Pod'alii întorși din coronița ei veștejită,
numiți a do, a mi, a re.