De sub pătura de nea
Care glia încălzește,
Blând, firav și alb ca ea,
Ghiocelu-n zări privește.

Este mic și zgribulit,
Dar continuu „clopoțește”:
„Primăvara a sosit
și zăpada-ncet topește!”

Dar în jur, omătul greu,
Să-l audă, nu prea pare!
Iar din cerul mohorât,
Cade... încă o ninsoare!

Câmpul doarme liniștit...
„A greșit cumva momentul?”
Este cam neliniștit!
„Unde-i oare regimentul

De soldați cu cască albă
Și cu săbii de verdeață
Care-n glie, dimineață,
Îi șopteau că-l vor urma?”

Dintre nori, o rază mică,
S-a îndrăgostit subit
De firava creatură,
Care-abia a răsărit.

Îl prezintă la surate
Și în juru-i roată fac!
Iar încet, pe ne-așteptate,
Neaua, s-a schimbat... în „lac”.

Bucuros nevoie mare,
El cu raza s-a-nsoțit!
Cuprinzând-o-ntre petale,
Strigă-ntruna-nsuflețit:

„Hai „soldați”! Ieșiți la soare!
Primăvara a sosit!”