- Cu cine semeni tu? Ce bună întrebare!
Când erai o scânteie în soare
Credeam că semeni cu verbul "a fi"
Pe care-l învață niște copii:
Sunt... ești... este...
Suntem... sunteți... sunt!


- Dar după ce am venit pe pământ?
- Lucrurile s-au schimbat nițel.
Þi-ai luat chip de mușețel
Pe care-n zborul lui poznaÈ™
Mi l-a lăsat pe-un colț de vânt
Un pui de lebădă golaș!

- Și când m-am preschimbat în om?
- Într-o noapte când luna plină
Mi-a scuturat, cu grijă, în somn,
Un ciur mult prea plin cu făină
Din care-am plămădit aluat
Și ziua și noaptea, la rând,
Până ce m-am trezit că un gând
Mi-a căzut în boțul curat
Unde a-nceput să se zbată
Ca inima mândră și neînfricată
A unui băiat!