Nimic nu mă legăna mai bine
Decât salcia de la Pârâul Iepurașului
În aprilie, înainte de Paști.
Pe Dumnezeu acolo îl găseam.
Singur,
Când în jur nu mai era nimeni.
Împleteam ramurile moi, verzi.
Printre ele îmi strecuram și gândurile.
Nu găseam răspuns la nicio-ntrebare.
Mă trezeau broaștele plescăind în apa puțină.
După amiază coborau fetele.
Vorbeau despre părinți,
Despre câinele nostru cu trei picioare,
Despre Maria de pe Coltău.
Uneori și despre mine:
Că l-am încălecat pe Verdeș fără șea, fără frâu
Și m-a trântit în drum; era gata să mă omoare.
Își bălăceau picioarele palide, subțiri,
Ca ale berzelor venite din țările calde.
Stăteau mirate pe casă într-un picior.
Coboram seara odată cu soarele.
O auzeam pe mama prin curte.
Mă striga la cină.
„Se răcește ciorba de urzici!”
Eram în Postul Mare.

Dan David, Los Angeles, 20-martie-2008.