Acelei Ei, de mai târziu
Pe care gândul meu o cheamă
Să mi te faci, din străveziu
Un vis rebel, fără de teamă

Te chem mereu, mereu, mereu
Deși ades mă tem de tine
Ca nu cumva, în neantul meu
Să cad răpus de noi suspine

Deși ma tem, deși nu vreau
Nu pot trăi fără de tine,
Nu pot trăi fără să-ți beau
Licoarea buzelor prea-ți fine

Nu vreau și, totuși, te implor
Să imi alini singurătatea,
Să mor la sânul tău de dor,
Robit să-mi plâng naivitatea

Mereu să vii, când te doresc
Să ne iubim în nopți senine,
Să pleci mereu când te urăsc
Când iar, subit, mă tem de tine