cine eram eu
așteptând singur pe banca aceea
o iluzie sau o vedenie sau o ființă ce avea
să apară de undeva din mațele orașului

poate că trebuia să fac altceva

să merg pe o stradă sau să
privesc un vânzător cum trage storurile prăvăliei

am stat și am așteptat
trenurile veneau și plecau nu era deloc ca în filme
nu era fum nu erau batiste fluturate
doar călători cu valize și cu papornițe

chipuri necunoscute

ființe ca și tine

răsăritul adusese o ceață albăstruie

cine eram eu
fără niciun prieten alături doar cu rucsacul la
picioare și cu glasul crainicei care îmi suna mai familiar decât orice glas pe care îl auzisem vreodată

poate ar fi trebuit să fac ceva practic

să vând flori sau să car pachetele cu ziare

cineva care să-mi spună o vorbă
cineva care să-mi dea senzația că sunt o ființă vie

doar eu și acea așteptare stupidă

doar eu și un câine apărut de niciunde
privindu-mă cu ochii lui mistici