CÃLÃTORUL

Un călător în lumea morții
Pribeag spășit și chinuit călătorea.
căci
Doamne ironia sorții.
Din tot cea fost nimic nu-i ajungea .

Un călător din altă lume
Plin de regret și de durere
Spășit își odihnea ființa
Lângă o oază de plăcere.

Acolo jos în lumea cea de-apoi
Zări prea falnic o cetate
Plină de ghimpi, sârmă și noroi
Voia să se odihnească o noapte.

Se apropie spășit târându-și trupul
Zări o poartă ferecată,
Dar sufletele care zac înăuntru
L-au izgonit n-aveau cum
Să-l încapă.

El auzea prin gard cum țipă
Cei ce-și primeau a lor osândă
Nedumerit privi înăuntru
Cu ochi triști plecă iar înainte.

Și merse zile fără șir
Pribeag spășit și tare singuratic
Nici diavolul nu îl vrea de musafir
El pleacă trist ducându-și a lui soartă.

Sătul de chin și remușcare
Zărește iar un alt castel
Și se gândește să nu bată
Nu are rost că nu-i primit în el.

La poartă apare o nălucă
Un om bătrân împovărat de ani
Cu mâna-i face un semn să vină,
Te-am așteptat atâțea ani.

Cu ochi în pământ sfârșit
Nu știe ce să îi răspundă
Și dă din cap nedumerit
Iertarea n-are cum s-ajungă.

Dar porțile i se deschid
Privește iar și iar o cale
Nu știe dacă-i un sfârșit
Sau doar o altă remușcare.

Nu intră, pleacă mai departe
E osândit pentru vecie
Să meargă printre două lumi
Iertarea lui să nu mai vie.


ARISS