bunul meu prieten se oprește din drum
și mă întreabă: tu, până unde mergi?
nu am știut să-i răspund
aveam geamantanul mai greu ca oricând
de obicei când plec nu mă iau decât pe mine
golită de răspântii, cu fântânile secate
sunt foarte ușoară ca o carte nerăsfoită
dar azi sunt altfel, ochii mi-au încolțit
au fost însămânțați ca un pământ proaspăt arat
acum știu drumul, e mult mai aproape
îmi retrag armele cât mai la piept
dacă aș putea până în ziua de ieri
să nu le mai văd lucioase, piele de șarpe
și nu le-aș mai folosi niciodată
dar povestea continuă
sunt femeia care pleacă cu inima tocită

bunul meu prieten se oprește din drum
și-mi face semn cu mâna, spunându-mi
tu ești un personaj cu inima făcută ghem
într-o piesă de teatru ridicolă
mai bine joci rolul în altă parte
vino cu mine și pentru cei ca tine există loc
sunt femeia ceață, îi spun, am să vin negreșit
în patul tău, ca o piesă puzzle
am să-ți risipesc toate corăbiile
care mai așteaptă un semnal de luptă
am să-ți distrug toate fortărețele, poeme
am sa cânt la clavicula ta, voi cotrobăi ca de obicei
prin sângele tău, știu, te așteptai să-ți spun că vin la cină
dar m-am răzgândit, retorica trupului meu
se mulează perfect pe un cerșetor ca tine
așa că, lasă bagajul și umple-te cu mine