ecoul tău pe frunza unei iertări
pare să-mi legene pasul
ce-l vom face în noapte nebună
eu și cu mine
apoi împreună
spirala din flacără
penetrantul răspuns al iubirii
în oase desculțe

câte clipe mai sunt până la joacă ?

amândoi știm cum se atinge un nufăr
fără degete cu lacrimile
întoarse-n oglinzi
din pulberi de cremene
atent aplecați peste alb
ne vedem umbrele deschise și moi
elongații în visul
ce-și țese mirările

părem a muri dar trăim
viața ne sfârtecă numele

uneori te simt ca și cum
ai trece în piept respirația lumii
puțin mai departe de noi
acolo unde sacrul se încolăcește
în numere

dar e vis așa cum cuvântul e roua ce picură stelele