Trăiri imortalizate pe retină.
Caut să scap, mă zbat,
Simt că azi o să crăp,
Că sfârșitul o să-mi țeasă pânze reci pe gene,
Unghiile or să mi se facă lut,
Iar în piept o să port fosile.

Nu mi-e teamă de moarte, ci de inexistență,
De clopotele serii care or să tacă,
De oamenii care n-or să aibă timp de amintire,
De florile fără viață de pe cruce,
De liniștea reptilelor,
De larvele din suflet…

Îngeri buimaci mă caută la fereastră,
Un cântec trist se aude în surdină,
În mine e tăcere…
Mi-au crescut aripi de plumb,
Pe umeri port ruine
Și mă apasă trecutul pe stern.