M-am îmbrăcat mireasă,
Cu ochii scăldați în lacrimi,
La poarta cimitirului,
Te aștept.
Miroase a tei și simt adieri calde prin păr,
E poate mângâierea ta…
Mă doare așteptarea rece și abisul în care te-am pierdut.
Îmi lipsesc nespus atâtea lucruri...
Clipele mele puerile cu tine de mână,
Zâmbetul tău angelic
Și merele coapte pe sobă iarna,
Bucatele așezate pe masă,
Săruturile de noapte bună, din zori,
De ziua mea.
Cât îmi lipsești!
O Doamne, nimic n-a mai rămas din mine,
Aceea din sufletul tău!
Nu mai am putere să fiu acel copil iubit.
Mi-au crescut în suflet crengile maturității,
Iar tu nu ești aproape să mă vezi femeie.
Nu mai e timp, clopotele bat, mă pierd departe,
Plec…
Am lăsat în urmă cimitirul,
Cu tine încătușată de lut,
Nu-mi poți vorbi dar te aud în fiecare adiere…
Și te simt,
Aroma ta era de flori de tei.
Adio!