Suflet Pustiu


Și acum, cînd vreau să rîd,
soarele tot nu răsare,
Îl aștept de 2 ore...
și totuși, parcă plîng,

Iubirea e un val ce pleacă...
cu iarna mohorîtă,
Peste munti răsună ca o toacă
in ritm iambic, doborîtă...

Eu am uitat cine mai sunt și azi
cine am fost, și cum voi fi
Eu nu mai știu ce am iubit deunăzi...
cînd, fericit eram...
apune noapte..., apune zi...

Ce am devenit eu oare,
în pragul morții albe?...
Cine știe cît mă doare
Cine știe ca eu mor, și-n juru-mi totul arde...

Un vers, mai strigă printre pini,
în valea inghețata,
un vers te cheamă-ntr-un suspin
Pe calea, ce de mult uitată...