Tu femeie,balans fecund,
din tunelul oranj căzută,
cu gust solar pe măseaua de minte,
într-o verticalitate putredă,
lacrimi orbite de fulgere,
sub poza împietrită a cerului
dau din aripi toate sufletele
pe care le-ai probat înainte.
Ce vânt iscat de voințe și ce ploaie,
ce dor îmi e de coapsele tale,
femeie împodobită de așteptări năucitoare,
masată de friguri și șoapte,
te ghemuiești ca o lumină polară
sub calotele deșertăciunii,
puternică,frumoasă,scintilezi metodic,
aducându-mi mereu aminte
cât de nevie-mi este viața,
sorbindu-ți intim dimineața,
norii din care ai răsărit.