Te privesc...da!
Te simt și ești adevărat.
Însă privirea ți-e atât de tulbure
Încât pare înecată-n lacrimi.
Buzele tale, vinete de mort,
Par a fi înghețate
De răsuflul unei pasiuni pierdute,
Iar vocea ta amară
Este adormită în armonia
Cântecului îngerilor.
Mâna mea firavă
Îți mângâie ușor chipul,
Parcă de teamă să nu se spargă
Și să nu-l mai zăresc.
Trupul tău subțire
Mai are puțin și se frânge
Din mijlocul tras ca prin inel.
Și totuși pari atât de puternic
Ca și cum ai fi
Un înger cu chipul unui om.