ÃŽn ochii mei,
Păianjenii sufletului țes legi nescrise,
Trăiri fără precedent,
Dureri și costrângeri…

Uneori aș vrea să nu-mi citești pe chip secretele sufletului,
Să nu fi psalmul vieții mele, recitat de călugări ninși…
Când totul se pierde sub cactușii bătrâni ai deșertului propriu,
Când moare orice segment de fericire…

Aș vrea să mă ridic cu propriile cârje,
Fară să mă sprijin de oasele tale roci,
Să pornesc în largul mării cu propria barcă
Construită din puterile firii…

Dar sunt doar o nimfă,
Doar în brațele tale prind aripi,
Doar acolo mă ridic din ruină.

Când tu pornești în larg,
Eu mă zbat pe țărmul așteptării…