Dumnezeu m-a închis într-o felină cu ochi carnivori,
Pe umeri mi-a așezat durerile întregii omeniri,
În palme mi-a bătut niturile cunoașterii,
În tălpi pașii trecerii perpetue…
Iar icoanele trecutului meu se descompun peste pereții gri…

Mă încalț în fiecare dimineață cu vise noi,
Cu ploile nechibzuinței,
Povara greșelilor mă apasă tacit,
Pornesc în viață fără noimă,
Cu tine, cel ce m-ai așteptat la altar…

Regrete…
Ar fi multe…
Ale clipelor ce s-au stins…
Ca timpul acela când tata mă purta pe brațe deschizându-mi orizonturile,
Sau ca atunci când mama mă privea clar, liniștitor,
Când nu durea…

Dintre toate diminețile petrecute cu tine,
Niciuna nu-mi deschide noi orizonturi,
Totul e opac, rece și viața mea stagnează între pereții gri…