Încă te mai port în suflet,
La fel cum te-am purtat în pântec,
Așteptând cea dintâi sclipire a vieții,
Căutând, cu ochi de suferință, scăparea,
Dar în preajma ta,
Se aflau făpturi,
Care înfulecau existențe
Și te-ai pierdut, astfel,
Printre petale de sânge și de lut.
Mi-ar fi plăcut să te cunosc în anii puerili,
Să spunem povești la gura sobei,
Să zburdăm prin parcuri primăvara,
Să construim case pentru păpuși,
Oameni de zăpadă.
Mi-ar fi plăcut să te cunosc matur,
Cu brațele falnice,
Poate ai fi fost o ființă suavă…
Sau doar cel mai bun prieten al meu,
Un punct de sprijin.

Mi-ar fi plăcut atâtea lucruri,
Dar natura distructivă ne-a învins…