Dintr-un vis o turturică s-a trezit și cântă iar
Pentru ochiul depărtării ce s-aprinde ca de jar.
Sorii nestemați ai nopții se sting palizi și dispar
Când in zi mi se preschimbă luna obosită iar.

Dedesubt,sub floarea sacră,albă,umedă de rouă,
S-au trezit să cânte iarăși greierii o odă nouă.
Pini înalți iar plâng cu miruri tremurând fără de vlagă
Când frumoasa rândunică zboară peste lumea-ntragă.

Peste pietrele bătrâne,încă verzi,râul lin,domol,încet
Sursură cântându-și dorul sub o umbră de portret
Ce privește deșteptată trista salcie bătrână
Cum în zboruri voiajorii în mici stoluri se adună.

Alarmat'-o coțofană zboară-n cercuri și privește
Înspre cârdul mic de rațe ce în râu se bălăcește.
Trec la vale ,către câmpuri,cai ce trag căruțe vechi;
Un dulău latră năpraznic la-ncrucitul cu urechi.

Grupuri mici de oameni simpli trec la vale după care,
Vorbind de amurgul zilei și de nopțile bizare.
Pe-o cistișă,priponită,o iapă privește zarea
Pe când umbra de poet și-a topit din ochi visarea.

"Așa se aud de veacuri glasurile dimineții
Și tot astfel se petrec și zorile tinereții!"