Veșnicul deznodământ

M-am oprit la magazinul
De cuvinte vechi să-mi cumpăr
Liniștea și liniștirea,
Nefolosul și surâsul
Unei poezii ce-și plânge
Nenăscuta-i existență.
Am intrat.
‘Năuntru, praful
– milenar tăcut ceasornic –
Ascundea sub gri statornic
Strălucirea unui sens.
Că-mi gemea în suflet
Soarta
Nerăbdării
ÃŽmplinirii,
Că-mi plângea în ochi lumina,
Am ascuns cu râsul, pleoapa…
Am sorbit cu praful rânced
ÃŽnvechitele cuvinte
Ce-așteptau învinuite
De o lume-ntreag’-afară
Că-și ascund în rafturi putrezi
Negândita lor comoară.

Le-am promis îndreptățire
Și din haos de culoare,
Din petarde-abia aprinse,
Am sădit petale-albastre
nemurind prea-fericitul,
Rumenul, gălăgiosul,
Nou-născutul meu poem.